Duminică la Cină!

                                           Psalmul 133

            „Iată, ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!

           Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veșmintelor lui.

            Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru vecinicie.”

            Este frumos să ne întâlnim la Adunare, să avem părtășie unii cu alții pentru că acolo dă Domnul binecuvântarea, după cuvintele psalmistului. Unde se adună doi sau trei în Numele Lui, Domnul lasă ungerea divină.

            Este bine să fim împreună să-L preamărim pe Domnul, să ne întrebăm de sănătate, să ne rugăm unii pentru alții cu credință, pentru că lui Dumnezeu Îi face plăcere astfel de închinare.

            Însă cel mai frumos lucru este faptul că ne întâlnim cu Domnul și Mântuitorul nostru, că avem părtășie cu El, că ne putem ruga înaintea Lui și El ne ascultă prin binecuvântări.

            Nu, prieten drag, nu-L ține pe Domnul Isus legat de un „scaun” în cer, pentru că El este Dumnezeu și după cuvintele Sale, coboară întotdeauna în mijlocul copiilor Săi care se adună pentru Numele Lui.

            Este bine să stăm la picioarele Lui așa cum stătea Maria odinioară. Ea avea lacrimi multe pe care le vărsa pe picioarele Mântuitorului. Poate că nu avea cuvinte, nu avea nici măcar loc la masă în casa lui Simon, dar a găsit mângâierea la picioarele Domnului.

            Poate că tu, ca și mine astăzi, nu ai lacrimi, dar ai cuvinte pe care poți să le așterni la picioarele Domnului iar El să-ți dea binecuvântarea.

           Varsă-ți inima înaintea Celui ce a coborât din cer pentru tine, golește-o de tot ce te apasă, de orice amărăciune, de orice întristare, golește-o de lume și lasă-L pe El să ți-o umple cu bucuria cerului.

            Eram într-o duminică dimineața în Adunare. Era zi de Cină și eu eram tare trist. Eram eu cu Domnul și-I spuneam în inima mea: Doamne, nu vreau să merg astăzi să slujesc la masa Ta.

            Simt că nu sunt bine primit între frați; parcă deranjez pe cineva…

           Și am deschis telefonul. Primul mesaj pe care l-am citit - mi-l trimisese un slujitor care nu-mi mai trimisese mesaje - a fost acesta: Du-te și slujește!

            Isaia 41:11,13: „Iată, înfruntați, și acoperiți de rușine, vor fi toți cei ce sunt mâniați pe tine; vor fi nimiciți și vor pieri, cei ce ți se împotrivesc.

41:13 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: „Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!”

            Am ascultat de glasul Domnului și am mers la slujire…

            Dar acum mă gândesc la Domnul meu. Oare cum era sufletul Domnului când „a mers la Cină?”

            Era lângă El, și mânca din același blid, Iuda în care satan pusese gândul vânzării.

            Era ucenicul Petru pe care-l învățase atâtea lucruri frumoase despre cer, l-a scos din valurile mării și l-a făcut lucrător în Via Sa, numai după câteva ceasuri urma să se lepede de Isus.

          Erau în jurul Lui ucenicii, oarecum dezbinați între ei pentru că fiecare voia să fie cel mai mare și să fie conducător.

            Oare cum era inima Domnului Isus la Cină?

            Vedea cum I se pregătește cununa de spini ca să I se pună pe cap.

            Vedea stâlpul lângă care urma să fie legat ca să fie biciuit.

            Vedea crucea pe care urma să fie răstignit cu piroane în mâini și în picioare.

            Vedea batjocoritorii adunați în jurul Altarului de jertfă.

            Oare Domnul Isus avea inima împăcată știind că trebuie să meargă la Cină?

            Vedea în jurul Lui, așa cum spune Psalmul 22, o mulțime de tauri fioroși (comparați cu cei din Basan).

            Vedea în jurul Lui o haită de „câini” gata să sfâșie.

            Cred că în sufletul Său Domnul Isus era tare trist și dezamăgit de primirea pe care i-au făcut-o ai Săi. „A venit la ai săi și ai Săi nu L-au primit. .” zice Scriptura.

            Am mai văzut ceva la Domnul Isus: El nu a dat cu pietre, nu S-a răzbunat, ci S-a supus voii lui Dumnezeu.

            Isaia 53; 7: „Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”

            Inima Domnului era tare tristă, dar în același timp era bucuros că poate să împărtășească cu ucenicii, pe care i-a iubit până la capăt, hrana care dă viață: Trupul și sângele Său.

            Mesajul meu pentru tine, prieten drag, este acesta: Să nu refuzi niciodată părtășia cu Domnul Isus.

            Să nu ratezi niciodată Cina Domnului pentru că este singura hrană specială, care te ține în viață.

           Când vii în Casa Domnului lasă îngrijorările, lasă supărările, întristările afară și bucură-te de Domnul chiar dacă ar fi să stai ca și Maria în casa lui Simon, la picioarele Mântuitorului.

            Psalmul 5:11: „Atunci toți cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău.”

            Domnul Isus Cristos a suferit și a fost întristat nespus mai mult decât oricare dintre noi, de aceea trebuie să-L slujim și să-L proslăvim în viața noastră din toată inima și cu toată credința.